Desi unii inca se distrau prin vacante, grupul ULT*RAS si-a sustinut inca din prima deplasare externa a sezonului echipa favorita. Deplasarea nu a fost una chiar usoara pentru noi, avand in vedere ca pana in Slovenia, la Gorica, langa granita cu Italia au fost de parcurs peste 3000 de km. (dus-intors). Cei cinci membri ai grupului nostru au preferat ca mijloc de transport masina personala pentru a se deplasa la primul meci din preliminariile Champions League. Alaturi de noi, cu o alta masina, au mai facut deplasarea alti doi baieti de la Nasty Boys (P.N.) si un membru E.R.A. (P.S.).
Odata ajunsi in Slovenia, o tara foarte civilizata, curata si cu peisaje incantatoare, am facut un mic popas in capitala Sloveniei, Ljublijana. Oarecum surprinzator, aceasta capitala da impresia unui oras provincial de munte, cu o populatie si intindere foarta mica. Am remarcat insa multitudinea de graffitti-uri cu Green Dragons, cel mai mare si cunoscut grup ultras sloven, sustinatori ai Olimpiei Ljublijana. Oarecum dezamagiti de linistea si calmul orasului ne-am continuat drumul panala Gorica. Aici am fost intampinati de un alt orasel, foarte mic ca intindere si la fel de linistit ca si capitala.
Seara insa parea ceva mai animat, personajele feminine incantandu-ne realmente privirea. In afara de cateva afise lipite pe ziduri, nimic nu prevestea in acest orasel ca urma sa aiba loc un meci de cupa europeana. Nici chiar in ziua meciului, nu am zarit persoane cu fulare, steaguri sau insemne ale echipei locale. Doar in curtea stadionului, cateva sute de oameni, imbracati in alb-alabstru, foarte prietenosi si linistiti beau bere si discutau despre partida ce urma sa inceapa. Surpirinzator pentru unii obisnuiti cu mii de jandarmi pe cap, in oras si la stadion fortele de ordine lipseau cu desavarsire. Doar cativa stewarzi care pareau sa nu aiba treaba cu nimeni puteau fi zariti pe la intrarile din stadion.
De altfel, nici nu credem ca isi justificau prezenta, avand in vedere ca fanii gazda erau niste simplii cetateni, veniti parca la o sarbatoare a berii cu nevestele si copii. Cu totii eram curiosi de asa numitii �Terrror Boys�, grupul ultras local, insa pana la aparitia lor pe stadion, cu aproxiomativ 15 minute inainte de fluierul de inceput, nu am putut sa ne satisfacem curiozitatea. Am stat in fata stadionului cu o singura tribuna aproximativ 45 de minute, am cantat, am fluturat steaguri si ne-am luat de cativa dintre ziaristii veniti din Romania, culmea, cei de la Pro Sport trimisi din Timisoara cu un Matiz, avand lipite cateva stickere cu Poli Viola, culmea sfidarii, dupa parerea noastra.
Odata intrati pe stadion, nu am intampinat nici un fel de probleme in a ne alege locul si nici in a introduce materialele din dotare. Am incercat sa ne facem auziti pe toata durata meciului si credem ca am si reusit, desi eram intr-un numar foarte mic. Steagurile si insemnele grupului au oferit o placuta imagine spectatorilor locali. In partea opusa de noi, intr-un tarc de maxim 50 de personae, Terror Boys isi incurajau si ei echipa, destul de galagiosi. In rest, nimic de semnalat, decat bucuria rezultatului si bucuria de mai prinde (din cand in cand) o deplasare �romantica� dar frumoasa.
Dupa meci, am mai poposit prin oras pret de cateva ore, sarbatorind victoria ros-albastrilor, parasind apoi aceasta frumoasa, dar micuta si prea linistita tara. Drumul pana la Bucuresti a fost obositor, avand in vedere ca trebuia sa revenim in tara pana la plecarea spre deplasarea ce urma, Timisoara.