Pentru marele si unicul derby al campionatului, noi, membrii grupului ULTRAS, am decis ca acesta este momentul oportun al inceperii luptei impotriva abuzurilor si nedreptatilor jandarmeriei in toate peluzele din Romania.
Am considerat ca acest semnal de lupta trebuie dat printr-o actiune de amploare, intr-un moment important. Astfel, coregrafia noastra a fost realizata din doua episoade si sustinuta de imaginea tuturor banner-elor puse invers pe gard. Prima parte a constat intr-un steag de 20M/60M pe care erau pictati 4 ultrasi care se tineau de brat, apartinand celor mai reprezentative galerii din tara (Steaua, craiova, dinamo si poli). Mesajul coregrafiei a fost �REZISTENTA ULTRAS!�.
Dupa coborarea panzei, peluza a fost acoperita de placute care formau in partea superioara tricolorul tarii, iar in jumatatea de jos culorile rosu albastru. Dintre placute si-au facut aparitia mai multe mesaje pe bete, reprezentand, pe de o parte, ceea ce inseamna fenomenul ultras in sine si cum suntem noi, iar pe de alta, ceea ce ultrasii sunt nevoiti sa indure abuziv de la fortele de ordine. Pe panze era scris �MENTALITATE�, �FIDELITATE�, �ONOARE�, �PASIUNE�, �ATITUDINE� / �DESCONSIDERARI�, �AMENZI�, �PROCESE�, �ABUZURI�, �NEDREPTATI�, �TINTE VII�, �NEADEVARURI�.
Realizand acest protest amplu, grupul nostru a decis sa renunte la mesajele ofensive. Atentie! A realiza un protest cum a fost cel din seara derby-ului sau unul comun nu inseamna deloc ca ne infratim cu rivalii!
Ca de obicei, militienii au facut ceea ce stiu mai bine: exces de zel si abuzuri. In afara stadionului un stelist a primit o amenda incredibila : 40.000.000! Dupa coregrafia noastra, 4 membrii importanti au fost amenintati cu amenzi de cate 20.000.000. Oare cat vor mai continua represaliile?
La meci au asistat circa 4000 de suporteri stelisti veniti din toata tara. Au fost prezente grupurile ULTRAS cu sectiunile SIBIU si BRASOV, VACARM, STIL OSTIL, TITAN BOYS, T.K., NUCLEO, GRUPPO EST si WARRIORS.
Grupul VACARM a avut un mesaj ofensiv: �STADION PLIN DOAR CAND NOI VENIM!�.
La capitolul cantat, din nou am stat slab, ca si adversarii nostri. E regretabil ca multi suporteri anuleaza, practic, eforturile celor care se zbat pentru peluza. Decat 3000 de cetateni mai bine 300 de ultrasi!
Cat despre adversarii din Peluza CH se poate spune ca au desfasurat o coregrafie buna din punct de vedere vizual, dar cam infantila ca tema. Ce este insa demn de remarcat, faptul ca in momemntul desfasurarii coregrafiei noastre, cei in PCH au inceput sa cante impotriva fortelor de ordine, iar �cei de la sud�, care stateau spre tribuna a II-a, au inceput sa aplaude. Este un mare semnal ca mentalitatea a incaput sa cantareasca mai greu in peisajul ultras romanesc. Sa speram ca efortul nostru de a porni ceva nu se va risipi pe parcurs, fara nici un efect.
In incheiere, RUSINE presei din Romania (pt. a cata oara?), care a abordat foarte trecator (sau chiar deloc) ceea ce s-a intamplat in tribunele arenei din Stefan cel Mare. Efortul nostru de a arata in stil european si de a ridica nivelul calitativ al galeriilor, se loveste de indiferenta acestor domni infatuati si de multe ori sub nivelul unora din ultrasii peluzelor ca studii si gandire.