21.09.2008: Steaua – Gaz Metan Medias = 4-0 [Etapa 08]

Dupa meciul cu Bayern ne asteptam ca echipa sa aiba un regres, cum s-a intamplat in anii trecuti. Nu a fost cazul. Chiar daca nu am jucat extraordinar, am reusit sa castigam o partida importanta pentru moralul jucatorilor nostri ceea ce e datator de sperante pentru viitor.
Cu toate ca meciul a fost la o ora acceptabila si vremea frumoasa, in peluza SUD (ca de altfel in tot stadionul) prezenta nu a fost foarte numeroasa. Totusi, cei prezenti, au reusit sa creeze o atmosfera ce nu dadea impresia ca jucam cu o echipa mica din Medias. Multe steaguri de fluturat ce au fost agitate pe parcursul intregii partide, plus steaguri de doua bete, asortate cu o torta rosie, au realizat o consistenta imagine vizuala. Si vocal am stat bine, desi uneori ne-a lipsit aplombul.
O mentiune speciala pentru Banel Nicolita: daca in loc sa saluti spre tribuna a doua ce nu era populata decat de 3 stewarzi, ai fi salutat peluza SUD care era la 5 metri de tine, ti-ai castiga un respect ce nu il obtii nici macar cu 20 de goluri.
Poze Steaua – Gaz Metan Medias:

17.09.2008: Steaua – Bayern Munchen = 0-1 [Meci 1 Champions League]

Mandri nostalgici ai unui altfel de fotbal
Si cu speranta in suflet am inceput acest meci ce trebuia sa aduca macar un punct in aceasta grupa de foc. Nesansa a facut insa ca nemtii sa inscrie relativ repede iar noi sa nu reusim sa marcam chiar daca am lovit de 2 ori bara portii lui Rensing. Plus un gol anulat pe motive de fault la portar. O prima repriza slaba ce a contrastat cu cea de-a doua unde am pus reale probleme adversarilor dar fara rezultate pe tabela.
Ploaia ce a cazut necontenit toata ziua a facut ca desi peluza sa fie plina sa nu fie atat de animata in plan vizual. Aproximativ 15 steaguri de 2 bete si fluturat s-au putut vedea in sectoarele ocupate de grupurile de la SUD, mult prea putin totusi pentru un asemenea meci. Langa noi au stat prietenii de la CSKA SOFIA, ce au tinut neaparat sa fie alaturi de noi in acest meci si sa cante (chiar daca nu le vine usor din cauza limbii) odata cu noi. Pentru ca s-a cantat destul de bine tinand cont de conditiile meteo, insa e clar ca unii cetateni prefera sa inghete la propriu pe scaunul rupt din Ghencea decat sa bata din palme si sa ajute astfel echipa.
Poze Steaua-Bayern

13.09.2008: Farul Constanta – Steaua = 1-4 [Etapa 07]

Aseara, intr-un meci contand pentru etapa a VII-a a Ligii, ne-am deplasat la Constanta, intalnind echipa locala Farul. Pe un vant destul de puternic pe alocuri, echipa a reusit totusi sa practice un fotbal bun intr-un ritm alert (mai ales dupa marcarea celui de-al doilea gol si eliminarea unui farist), castigand toate cele 3 puncte puse in joc si multumind cei aproximativ 25o suporteri stelisti veniti din Bucuresti. Din punct de vedere acustic, putem spune ca s-a cantat peste media obisnuita, neincetat pe parcursul unor minute bune. Steaguri destul de putine in sector (o problema mai veche si totusi de actualitate), plus o torta ce a succedat golul 2. Urmeaza o saptamana si o perioada pline de evenimente, ce se vor regasi succint si aici.

01.09.2008: Steaua – Pandurii Targu Jiu = 1-0 [Etapa 06]

Dupa epuizantul meci din preliminariile Ligii Campionilor, ne asteptam ca jucatorii sa resimta o oarecare oboseala. Chiar si asa, au fost cateva momente in care jocul a fost de o buna calitate. Am inscris si am reusit (ceea ce era foarte important) sa castigam toate cele 3 puncte in fata unei echipe relativ slabe ce a avut in cap un singur rezultat:egalul.
Probabil ca asta a fost meciul cu cele mai multe steaguri de fluturat (mari si mici) si pe doua bete din acest inceput de campionat. Acestea au fost acompaniate de un fond sonor ridicat si constant, cu foarte multa lume ce canta impreuna cu membrii grupurilor din Peluza Sud.
Urmeaza doua saptamani de pauza si o deplasare, intotdeauna placuta (chiar daca s-au mai intamplat si mizerii ca in anii trecuti), la Farul Constanta.

27.08.2008: Steaua – Galatasaray Istanbul = 1-0 [Preliminarii Champions League]

Din momentul in care am pasit in stadion mi-am dat seama ca nu avem cum sa ratam calificarea. Si sunt sigur ca asta au simtit toti cei 23.000 de spectatori. Toti. Si baietii pe care ii vad de ani de zile, si pustii ce au venit prima data la meci, si tiganii aia de sus de la tribuna si samantarii obisnuiti. Toti simt ca jucatorii cor face totul si Steaua se califica. Pentru ca noi suntem alaturi de ei, pentru ca la intrarea in peluza e un mesaj: Spirit de Lupta ce trebuie sa ii caracterizeze si pentru ca ii sunt datori lui Lacatus. Pentru ce a fost, ce este si ce va fi, acest inegalabil om.
Meciul a fost unul greu, cu un inceput ezitant – cand puteam primi cu usurinta gol, insa incet-incet jucatorii au inceput sa realizeze ca nu pot pierde. Si de atunci ne-am dezlantuit, ocaziile succedandu-se cu repeziciune, mai ales in repriza a doua, dupa deschiderea scorului de catre Nicolita. Acelasi Nicolita care facea un retur execrabil, acum parca a prins aripi si are niste executii uluitoare. S-a jucat barbateste pana in ultima secunda, cand fluierul final de abia s-a putut auzi, bruiat fiind de infernul de pe stadion.
Prezenta masiva la acest meci din partea tuturor grupurilor, putini fiind cei ce au lipsit de la aceasta partida. S-a cantat bine spre foarte bine in unele momente, fiind totusi acoperiti de cateva ori de vuietul tribunelor si de nenorocitele alea de goarne. Au fost destule steaguri de fluturat mari, multe steaguri medii si multe steaguri pe doua bete. Se puteau flutura mult mai mult timp insa accentul s-a pus foarte mult pe sustinut vocal echipa. S-au afisat doua mesaje, Justice for CSKA Sofia si Nesu, un exemplu de urmat pentru atitudinea si devotamentul aratat (Banda Ultra). Incidente nu au avut loc, doar o neintelegere de catre observatorul Uefa al unui steag pe doua bete.
Despre suporterii turci nu sunt prea multe de spus, probabil multi au venit la meci obtinand biletele prin diverse filiere, vocal nu s-au auzit, doar uneori se distingea sunetul unei tobe.
Per total, un meci extraordinar, o atitudine exemplara a jucatorilor si o atmosfera incredibila in tribune. Asteptam meciuri similare si in grupele Ligii Campionilor, si de ce nu, si in mizeria ce se numeste Liga I (Burger, Frutti Fresh sau RealitateaTv – ca nu ne este prea clar)

23.08.2008: Gloria Bistrita – Steaua = 2-2 [Etapa 05]

“Modernizarea” fotbalului e pe cale sa se intample si pe la noi. Bilete de intrare de la 5 lei la 50 lei doar pentru ca echipa (mizera la un moment dat) gazda stie ca face incasari doar la un singur meci. Indisponibilitatea organizatorilor atunci cand suporterii veniti de la sute de kilometri incearca sa gaseasca o modalitate legala si corecta de a intra in stadion. Purtarea acestora ca si cand ar fi rude cu Stefan cel Mare. Indiferenta conducatorilor echipei noastre in fata acestor sicane. Toate adunate vor insemna inceputul unei perioade foarte grele pentru suporterul din Romania.
De aceea nici un grup al celor doua peluze nu a fost prezent la acest meci, hotarandu-se ca decat 50 in stadion mai bine 200 la terasele dotate cu televizoare.

16.08.2008: Steaua – Fc Arges = 2-0 [Etapa 04]

Dupa meciul cu Galatasaray, toata lumea se temea de un meci slab al echipei noastre. Nu a fost cazul, am jucat foarte bine in fata unei echipe ce e cu urechile mai mult la ce declara patronul decat la propriul antrenor.
Problemele cu cei ce isi pun reclamele pe gardurile stadionului au continuat si la acest meci, acesta fiind si motivul pentru care in primele 5 minute nu am cantat. Chiar daca nu a fost peluza plina, si nici nu s-a cantat pe tot parcursul reprizei secunde, am reusit sa sustinem un ritm constant al cantecelor. De remarcat insa, aproape inexistenta steagurilor din peluza ceea ce nu e un lucru bun.
De partea cealalta, cei veniti din Arges cu o rata, nu au fost deloc auziti, asa ca nu sunt prea multe de spus despre ei.

13.08.2008: Galatasaray Istanbul – Steaua = 2-2 [Turul 3 preliminar CL]

Primii 1600 de kilometri din aceasta (speram noi) lunga campanie europeana. Echipa a fost insotita la Istanbul de un autocar Sud + inca doua autocare Nord, la acestea adaugandu-se o multime de masini personale. Astfel ca am reusit in proportie de 85% sa ocupam sectorul destinat oaspetilor. Din pacate, zelul fortelor de ordine si-a spus inca o data cuvantul, steagurile de gard a majoritatii grupurilor au fost retinute la intrarea in stadion, odata cu steaguri pe doua bete si de fluturat. Motivul fiind unul extrem de pueril si doveditor de lipsa de organizare: nu au pe nimeni care sa le traduca ce este scris pe acele steaguri. Am reusit ca alaturi de cei de la ERA sa obtinem steagurile de gard, din pacate acestea fiind singurele afisate.
Dupa cateva momente in care am ramas muti la auzul celor 20.000 de turci care isi cantau diferite ‘slagare’ am reusit sa ne facem auziti in acel vacarm. Cele 15 torte aprinse in sectorul nostru au avut un impact vizual senzational, ne-au impulsionat, si corobrate cu golul inscris de Dayro au facut ca pe infernul turcesc sa se auda doar vocile noastre. Si ne-am tot auzit si dupa cel de-al doilea gol, cand aveai impresia ca jucam pe ghencea cu tribunele pline.

Suporterii turci nu ne-au impresionat decat in cateva momente: la inceputul meciului, dupa marcarea primului lor gol si la inceputul reprizei secunde. Acustica incredibila a arenei, impreuna cu ritmul sustinut al cantecelor, pot ‘taia’ orice jucator indiferent de experienta acestuia. Totusi nu au reusit sa sustina un ritm constant, astfel ca in ultimele 30 de minute am fost iar stapanii stadionului. Am cantat aproximativ 20 de minute in continuu cantecul din filmul de mai jos, turcii neavand nici o reactie.

Singurul incident major la intoarcere a fost acela al asteptarii in vama turco-bulgara peste 4 ore !!!, coloanele de masini intinzandu-se pe cel putin 10 kilometri. O deplasare relativ lunga si obositoare dar frumoasa si incununata de un succes pe plan ultra in fata fanaticilor turci.

08.08.2008: Politehnica Iasi – Steaua = 2-0 [Etapa 03]

Vineri seara ora 20. Poli Iasi – Steaua, meci contand pentru etapa a 3-a a Diviziei Frutti Fresh. Aproximativ 40 sudisti au onorat aceasta deplasare, in pofida orei si zilei de disputare. Atmosfera buna…cea de vacanta incet incet se duce si reusim sa revenim la ritmurile normale.

Steaguri mai putin ca in mod normal, sustinere vocala buna in special in prima parte a meciului , de jocul echipei nu mai comentam nimic. Am revenit in Bucuresti in jurul orei 3.

03.08.2008: Steaua – Fc Brasov = 2-1 [Etapa 02]

Dupa umilinta de la Vaslui, sosirea celor din Brasov in frunte cu Razvan Lucescu, nu era un semn bun pentru echipa noastra. Si dupa cum (inca) jucam, la meciul cu cei de la Galatasaray nu vom avea mari realizari. Am marcat un gol superb printr-o reusita a lui Moreno (cu concursul lui Stelea – ce per total a jucat senzational), am fost egalati cand nu ne asteptam si printr-o noua eroare a lui Zapata (baiatule, am inceput campionatul!), iar golul victoriei a fost adus de Arthuro, un jucator de la care dorim sa aiba explozia lui Thereau.
Cu tot sezonul concediilor si al vacantelor, grupurile din peluza Sud au fost bine reprezentate. Din pacate insa, putine steaguri au fost fluturate. Din punct de vedere vocal, am avut o prestatie medie, se putea mult mai bine, insa se vede clar ca jocul echipei influenteaza intr-o oarecare masura nivelul cantecelor. In ultimele minute ale jocului s-au auzit doar cei din Brasov, nu foarte putini cum credeam la inceputul meciului, dar situatia s-a schimbat imediat ce a fost marcat golul 2.
Ne asteapta o deplasare foarte lunga, la Iasi, intr-o zi a saptamanii in care nu am mai jucat de mult timp. Salutari inca o data celui ce face programul partidelor, il invitam sa caute in arhiva site-ului gandurile bune ce ii sunt adresate la fiecare etapa.

« Pagina anterioara Urmatoarea pagina »